Ieri, când noi umblam pe munți, a fost ziua ei …

La prima întâlnire cu Melaz, la o cântare într-o șură, am rămas cu senzația că am dat peste un suflet special, prin care curge frumusețe înspre oameni. Cânta cover-uri cu o căldură-n voce care te făcea să uiți de ce-i în jur.

Când se înfiripase ideea de Făgăraș Rocks! am vorbit cu ea ”întâmplător”.  Tocmai lansase album. Simțise că e timpul să ofere propriile piese, să lase să curgă prin ea toată frumusețea. Hmm … asta se cam potrivește cu ce vrem să facem aici: să oferim oamenilor șansa de a vedea direct la sursă magia Țării Făgărașului, frumusețea oamenilor și combinația de asprime și spectaculos a potecilor montane.
Pe 28 august, vineri seara, împreună cu Rius, Melaz își revarsă sufletul la Făgăraș Rocks! … ca să intrăm în eveniment cu ”Love, Peace and Harmony”, cu 7 ore înaintea startului Dara Ultra Skyrace 16.

Ieri a fost aniversarea ei, deci până să ne vedem, peste două săptămâni, îi dorim să i se-aștearnă viața-n jurul bucuriei și să fie în continuare canalul prin care Universul trimite mult frumos către noi.

La mulți ani, Mela!